Achiziționarea unei pardoseli din lemn reprezintă o decizie pe termen lung, așa că, înainte de alegerea modelului dorit, este necesară o bună informare și luarea în calcul a tuturor detaliilor legate de design, durabilitate, întreținere sau esența de lemn aleasă, astfel încât să iei cea mai bună decizie.
Dacă te-ai gândit deja la toate opțiunile pe care le ai și ai stabilit că pardoseala pe care îți dorești să o cumperi va fi din lemn masiv sau stratificat, probabil că îți dorești să cunoști mai multe despre particularitățile fiecăreia, astfel încât să iei cea mai bună decizie.
În cele ce urmează, vom prezenta principalele diferențe dintre cele două tipuri de parchet, astfel încât să poți lua o decizie cât se poate de obiectivă, care să se plieze cât mai bine pe nevoile și preferințele tale.
Cu toate că ambele categorii de pardoseală sunt realizate din lemn, modul în care sunt construite plăcile diferă. Atunci când vine vorba despre parchet din lemn masiv, fiecare placă este realizată dintr-o bucată individuală de lemn, de regulă, de esență nobilă, care este rașchetat și peste care se aplică un strat de lac, care să-i asigure aspectul și durabilitatea.
În schimb, pardoseala din lemn triplustratificat stratificat este construită, din trei straturi, fiecare cu funcționalități diferite. Stratul de bază și cel median sunt realizate 100% din lemn, esențe rășinoase, iar cel superior, dintr-un lemn de esență tare, de obicei, nobilă, precum fagul, cireșul, nucul sau stejarul, cum sunt și pardoselile din portofoliul Tarkett, realizate din materiale de înaltă calitate și cu un aspect aparte.
Descoperă pardoseala din lemn, triplustratificată Tango Art, care poate aduce un sentiment de căldură și de autenticitate în orice locuință. Realizată din esențe nobile de lemn, această pardoseală reprezintă combinația perfectă între un design aparte, o calitate superioară și o rezistență pe termen lung. Tratat la suprafață cu un lac Proteco și Proteco Natura, această pardoseală își va menține aspectul inițial pentru o perioadă îndelungată și va rezista de minune la principalele tipuri de uzură.
Parchet din lemn Tango Art
Modul în care sunt realizate cele două tipuri de pardoseală are o influență directă și asupra rezistenței acestora. Cu toate că plăcile pardoselii de lemn masiv sunt create dintr-o singură bucată de lemn, datorită cărora rezistența pe termen lung va fi una foarte bună, trebuie menționat faptul că lemnul, prin natura sa, se contractă și se dilată în funcție de modificările de umiditate din camera în care a fost montat, lucru ce îi poate scurta durata de viață.
În schimb, pardoseala multistratificată are o stabilitate mai mare la dilatarea sau la deformarea cauzată de expunerea la umiditate sau la căldură excesivă. Cu toate acestea, pardoseala nu se montează în încăperile cu umiditate ridicată, precum băile. În ceea ce privește rezistența în timp, trebuie menționat că suprafața pardoselii multistratificate este tratată cu uleiuri și lacuri industriale, cu protecție la razele UV și care oferă o rezistență sporită la uzură și la micro zgârieturi. În cazul pardoselii multistratificate Tarkett, cele trei straturi sunt dispuse perpendicular, ceea ce reduce cu peste 80% mișcarea naturală a lemnului și previne expansiunea și contractarea plăcilor, precum se întâmplă în cazul celor din lemn masiv.
Descoperă pardoseala multistratificată, de lemn, Salsa Premium, care poate completa cu succes orice decor, într-un mod unic și original. Cu texturi moderne și realizată din esențe de lemn care îi asigură o excelentă durabilitate în timp, pardoseala Salsa Premium reprezintă alegerea ideală pentru orice încăpere. Cu o grosime generoasă a stratului de uzură, de 3,60 mm, această pardoseală va rezista excelent, chiar și în cazul perioadelor lungi de utilizare.
Parchet din lemn Salsa Premium
Când vine vorba despre pardoseala multistratificată și cea din lemn masiv, procedura de montaj reprezintă un alt factor care le diferențiază. Pentru montarea pardoselii din lemn masiv, sunt necesare anumite operațiuni de pregătire, precum verificarea nivelului umidității din camera în care urmează să fie instalat și păstrarea plăcilor pentru aproximativ 10 zile, în propriul ambalaj, pentru aclimatizare, în camera unde vor fi instalate. De asemenea, în cazul pardoselii din lemn masiv, este necesară existența unei zone libere, de circa 10 mm, între perete și parchet, pentru a permite dilatarea acestuia. Montarea propriu-zisă se realizează prin lipire, iar fixarea plăcilor de șapă se face cu un adeziv recomandat de producătorul pardoselii. După aplicare, pardoseala trebuie șlefuită, iar peste aceasta, se recomandă aplicarea unor straturi de ulei sau lac.
În schimb, pardoseala multistratificată presupune mai puține pregătiri pentru montaj. La fel ca în cazul celei din lemn masiv, și acest tip de pardoseală trebuie montat pe o suprafață plană, după eliminarea tuturor impurităților de pe aceasta. De asemenea, plăcile de pardoseală trebuie lăsate, pentru cel puțin 48 de ore înainte de instalare, în camera în care vor fi montate, pentru aclimatizare. În ceea ce privește montarea parchetului triplustratificat, există două variante. Astfel, se poate opta pentru sistemul flotant, care nu necesită lipire și permite înlocuirea facilă a plăcilor deteriorate sau detașarea cu ușurință și remontarea acestora, dacă în timpul instalării s-a produs o greșeală. Totodată, plăcile de pardoseală multistratificată Tarkett, ce pot fi montate fără lipire, sunt dotate și cu un sistem inovativ de îmbinare „T-Lock”, ce permite o îmbinare sigură și rapidă.
Dacă, însă, ai ales un sistem de încălzire prin pardoseală, pentru a-ți asigura confortul termic, indiferent de condițiile exterioare, este bine să ții cont de faptul că instalarea prin lipire poate fi o variantă mai potrivită decât sistemul flotant. Aceasta, pentru că instalarea prin lipire (cu adeziv) nu permite crearea vreunui spațiu între parchet și șapă, ceea ce conduce la o excelentă transmitere a căldurii. Este adevărat că montarea prin lipire este un proces ceva mai complicat decât sistemul flotant, că timpul de așteptare pentru ca pardoseala să fie gata de utilizare este mai mare, că nu permite îndepărtarea sau înlocuirea plăcilor, dar are avantajul esențial de a crea o structură foarte stabilă.
Descoperă pardoseala multistratificată, de lemn, Samba, un produs care impresionează prin durabilitatea sporită, datorată esențelor calitative, de lemn înalt, din care este fabricat, dar și tratamentelor aplicate pe suprafața sa. Datorită grosimii stratului de uzură, această pardoseală poate fi rașchetată de până la 5 ori, astfel încât să-i fie conferit aspectul inițial. De asemenea, aspectul său unic o face potrivită pentru orice încăpere, unde va contribui enorm la realizarea unui design interior aparte.
Parchet din lemn Samba
În ceea ce privește pardoseala din lemn masiv, întreținerea sa presupune anumite reguli specifice și restricții în ceea ce privește folosirea unor tehnici de curățare convenționale. În primul rând, curățarea se efectuează doar folosind soluții speciale de curățat, destinate acestui tip de pardoseală. Trebuie menționat faptul că pardoseala din lemn masiv nu trebuie spălată niciodată cu un mop ud, întrucât apa poate dăuna lemnului. De asemenea, se recomandă ștergerea imediată a pardoselii, în momentul în care aceasta a fost pătată.
În schimb, regula de aur în buna întreținere a pardoselii multistratificate este curățarea sa cu regularitate. Cu toate că și în acest caz trebuie evitată folosirea apei în exces, o astfel de pardoseală poate fi curățată folosind cârpa umedă foarte bine stoarsă, atât timp cât lichidul nu este lăsat să se acumuleze pe parchet. De asemenea, se recomandă și aspirarea constantă a parchetului, pentru a evita acumularea particulelor de praf.
Pentru alegerea pardoselii ideale, este necesar să ții cont de nevoile tale, de preferințe și de așteptările tale de la un astfel de produs. Ține cont de toate diferențele dintre cele două tipuri de pardoseală și alege-o pe aceea care îți răspunde cel mai bine nevoilor.